Trimiteți-ne email!
Sunați-ne!(+44) 2038211409

Carte de Identitate

Carte de Identitate

Cetățenii Români din Marea Britanie care au nevoie de o Carte de Identitate nouă, pot depune o cerere pentru emiterea acesteia la Consulatul României din UK.

Cartea de Identitate este un document eliberat de Statul Român care atestă Identitatea, Cetățenia Română și domiciliul stabil în România, al persoanelor care au vârsta de 14 ani împliniți. Totodată, puteți folosi Cartea de Identitate pentru a călători în statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.

Este bine de știut că o Carte de Identitate se eliberează doar în România.

Cartea de Identitate pentru Cetățenii Români Adulți

Pentru persoanele care au avut o Carte de Identitate, însă aceasta a expirat, este deteriorată sau a fost pierdută, este posibil să obțină o nouă Carte de Identitate doar din România. O persoană aflată în această situație poate face solicitarea personal sau poate puternicii o persoană din România, prin Procură Specială, care se eliberează doar de la o Misiune Diplomatică sau Oficiu Consular al României, să obțină o Carte de Identitate în numele său.

Dacă v-ați stabilit domiciliul în străinătate, și aveți un Pașaport care are mențiunea referitoare la Domiciliul Stabilit în Străinătate, veți putea solicita o Carte de Identitate Provizorie, pentru perioada șederii în România. Acest document de identitate poate fi solicitat doar personal, la Autoritățile de Evidență a Populației pe raza cărora v-ați stabilit temporar rezidența în România.

Cartea de Identitate pentru Cetățenii Români Minori

Copiii care au împlinit vârsta de 14 ani pot depune o cerere către Oficiile Diplomatice sau Consulare din Marea Britanie, pentru obținerea Primei Cărți de Identitate Românești. Prima Carte de Identitate poate fi solicitată și din România. Înțelegeți că Prima Carte de Identitate nu poate fi solicitată prin Procură.

Dacă un copil și-a pierdut Cartea de Identitate, acesta va putea solicita eliberarea unei noi Cărți de Identitate prin împuternicire cu procură specială, folosind o procedură asemănătoare celei pentru adulți.

Prima Carte de Identitate pentru Cetățeni Români minori

Trebuie să știți că un copil minor poate depune solicitarea pentru obținerea Primei Cărți de Identitate, din Marea Britanie, doar dacă prezintă un document eliberat de către Instituțiile Britanice („Attendance Letter”) care atestă motivul pentru care copilul nu se poate deplasa în țară, pentru a depune cererea România.

„Attendance Letter” - Este o adeverință emisă de Instituția de Învățământ, care atestă că minorul frecventează cursurile de zi al acelei Instituții. Acest document trebuie prezentat în original, împreună cu două exemplare ale Traducerii din limba Engleză în limba Română; Traducerea trebuie efectuată de către un Traducător Autorizat, care a depus Specimenul de Semnătură la Ambasada României din Marea Britanie.

Biroul nostru vă poate asista cu efectuarea Traducerii necesare, pentru prima Carte de Identitate în cazul copiilor minori.

Depunerea cererii pentru eliberarea Primei Cărți de Identitate se poate face doar personal de către copil însoțit de unul dintre părinți, sau împreună cu reprezentantul său legal.

Veți putea depune cererea pentru eliberarea Primei Cărți de Identitate, în baza unei programări pe care o puteți face pe web-site-ul Ministerului de Externe Român: https://www.econsulat.ro/EliberarePrimaCarteDeIdentitate/DescriereServiciu/202000001?taraDefaultId=5&organizatieDefaultId=71

Documentele necesare pentru eliberarea Primei Cărți de Identitate

Pentru depunerea acestei cereri sunt necesare următoarele documente:

  • Certificatul de Naștere Românesc în original, al aplicantului
  • Actul de Identitate în original, al părintelui sau al reprezentantului legal, acesta fiind și documentul care arată adresa de domiciliu
  • Certificatul de Căsătorie al părinților, sau Certificatul de Divorț împreună cu Acordul Parental sau Hotărârea Judecătorească din România Definitivă și Irevocabilă, în situația în care părinții sunt divorțați. Actele de la instanță sunt necesare în original
  • 2 Fotografii Color, pe fundal alb, care să respecte specificațiile de pe website-ul Consulatului
  • Dovada achitării în România a taxelor pentru Eliberarea Cărții de Identitate (taxa de timbru și contravaloarea Cărții de Identitate). Taxele pot fi achitate de o persoană din România sau direct în contul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, din raza domiciliului. Pentru a achita direct solicitantul va trebui să discute cu Autoritatea Competentă din România, pentru a prelua datele de cont și suma necesară.
  • Dacă taxele au fost plătite prin transfer bancar va fi necesar să prezentați confirmarea transferului împreună cu Traducerea în limba Română efectuată de un Traducător Autorizat Înregistrat la Consulat.

În situația în care persoana care solicită eliberarea Primei Cărți de Identitate, a împlinit 18 ani, documentele necesare sunt asemănătoare cu cele de mai sus. Va trebui să contactați Consulatul României, pentru informații suplimentare referitoare la dovada de adresă din România; legislația prevede în mod expres care sunt actele ce pot fi folosite ca și dovadă de adresă.

Cât durează procesarea Primei Cărți de Identitate

Deși depunerea dosarului pentru obținerea Primei Cărți de Identitate se face la sediul Consulatului din Marea Britanie, toate actele sunt trimise și sunt soluționate de către Autoritatea Competentă din România. Astfel, termenul de procesoare poate fi între 3 și 6 luni. După soluționare, personalul Consulatului vor contacta telefonic sau prin e-mail pe solicitant, pentru a stabili detaliile colectării documentului sau alternativ, trimiterea documentului de Identitate prin poștă, folosind un plic preplătit, auto-adresat, care a fost inclus în dosarul solicitării inițiale.

Modul de lucru
  • Pasul 1 - Ne trimiteți documentele pentru care doriți traducerea sau apostila și cerințele dumneavoastră. Puteti trimite o poză a documentului prin sau WhatsApp. Daca preferati, puteti aduce documentele la sediul nostru.
  • Pasul 2 - Vă trimitem o ofertă de preț și detaliile pentru plata online.
  • Pasul 3 - Pentru a confirma comanda, efectuați plata online, iar noi începem traducerea documentului sau il trimitem catre FCO pentru Apostila de la Haga.
  • Pasul 4 - Vă trimitem originalul traducerii prin poștă, sau o colectați de la sediul nostru.
  • Distanta nu este relevanta, livram documente oriunde în lume prin curier.
Traducator Autorizat UK: Membri ATC
(Association of Translation Companies)

Translation Services - The Association of Translation Companies

Traducători autorizați de Ministerul Justiției din România și membri calificați ai ITI (Institute of Translations and Interpreting) în UK.

Furnizor de Traduceri Autorizate pentru Consulatul României din Marea Britanie.

Discuta cu un Specialist
Daca aveti nevoie de mai multe informatii despre oricare dintre serviciile noastre sau doriti sa vorbiți direct cu un specialist despre un proiect de traducere, puteti sa ne contactati la (+44) 2038211409, WhatsAPP, sau sa ne trimiteti un mesaj folosind formularul online. Puteti de asemenea sa ne scrieti pe .
WhatsappWhatsapp Chat